Toate definitiile

ESTÉTIC, -Ä‚, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile È™i categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare È™i de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenÈ›a artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creaÈ›iei artistice, la criteriile È™i genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însuÈ™irilor È™i al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparÈ›ine esteticii (1), privitor la estetică (1); care priveÈ™te frumosul, care corespunde cerinÈ›elor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique.

ESTÉTIC adj. 1. frumos. (O creaţie ~ autentică.) 2. v. plăcut.

ESTÉTIC, -Ă adj. Referitor la estetică, conform esteticii; (p. ext.) frumos. // s.n. Categoria frumosului. [Cf. fr. esthétique, gr. aisthetikos].

ESTÉTIC, -Ă I. adj. referitor la estetică, conform cerințelor esteticii; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplină filozofică care studiază legile și categoriile artei, problemele referitoare la esența acesteia. 2. situația, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. (< fr. esthétique, gr. aisthetikos, aisthetike)

*estétic, -ă adj. (vgr. aisthetikós, d. aisthánomai, simt). Fil. Care se raportă [!] la sentimentu frumosuluĭ: simțu estetic lipsește incultuluĭ. S. m. și f. Estetician, -ă. S. f. Știința care tratează despre frumos în natură și în artă și despre sentimentu pe care-l deșteaptă în noĭ. (Această știință a fost întîĭa oară numită așa de filosofu [!] german Baumgarten la 1750). Adv. În mod estetic, frumos: tablourĭ așezate estetic.

ESTÉTIC, -Ä‚, estetici, -ce, s. n., adj. 2. S. n. art. Ansamblul însuÈ™irilor È™i al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparÈ›ine esteticii (1), privitor la estetică; care priveÈ™te frumosul, care corespunde cerinÈ›elor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique.

estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice