Toate definitiile
etern (etérnă), adj. – Veșnic, nepieritor. Lat. aeternus (sec. XIX). – Der. eternitate, s. f., din fr. éternité; eterniza, vb., din fr. éterniser.
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există de totdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus.
ETÉRN adj., adv. 1. adj. v. continuu. 2. adj. v. veşnic. 3. adv. v. veşnic.
Etern ≠ efemer, pieritor, temporar, trecător, vremelnic
ETÉRN, -Ă adj. Care nu are limite în timp; veșnic, nesfârșit, nepieritor. [< lat. aeternus, cf. it. eterno].
ETÉRN, -Ă adj. (și adv.) care nu are limite în timp; veșnic, nepieritor. (< lat. aeternus)
*etérn, -ă adj. (lat. aeternus [din aeviternus], d. aevum, ev. V. etate). Fără început și sfîrșit, veșnic: Dumnezeŭ e etern. Perpetuŭ: recunoștință eternă. Orașu etern, Roma. Adv. În mod etern, tot-de-a-una: a exista etern.