Toate definitiile

FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici.

FERICÍRE s. 1. (livr.) beatitudine, (înv. şi pop.) ferice, (înv.) fericie. (Stare de ~.) 2. noroc, (pop.) norocire. (A dat ~ peste el.)

Fericire ≠ nefericire

fericíre f. Starea omuluĭ căruĭa nu-ĭ lipsește nimica și are corpu și sufletu sănătos: fericire perfectă nu există. Noroc, întîmplare plăcută: Ce fericire că te întîlnesc! Ce fericire pe tine! Din fericire, noroc că: Căzuse în apă. Din fericire, i s´a aruncat o scîndură și a scăpat.

fericíre s. f., g.-d. art. fericírii; pl. fericíri