Toate definitiile
FÍE1 conj. 1. (În corelație cu sine însuși sau cu „or” și „sau”, introduce o propoziție disjunctivă, exprimând nu numai alternanța sau opoziția, ci și o nuanță de condiție) Ori... ori... 2. (Urmat de „și” introduce o propoziție concesivă) Chiar (și), măcar. – Lat. fiat.
FÍE2 s. f. (Înv.; azi pop., urmat de un adj. pos. sg.) Fiică. A fost fie-sa pe la noi. – Lat. filia.
FÍE conj. v. ori.
FÍE interj. (fam.) calea-valea!, treacă-meargă!
FÍE s. v. copilă, fată, fiică.
fíe (-íi), s. f. – Fiică, fată. – Var. fiie, fiiă, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvînt înv. (cf. ALR 193), supraviețuiește curent în expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. și fă. – Der. fiică (var. fică), s. f., formație dim. cu suf. -ică, ca în fetică, mătușică (analogia cu maică, sugerată de DAR, nu prezintă interes); este cuvînt care l-a înlocuit pe cel anterior. Cf. fiu, fă.
1) fíe f. (lat. filia, it. figlia, fr. fille, sp. hija, pg. filha. V. fiu). Fiică (numaĭ în locuțiunile fie-mea, fie-ta și fie-sa).
2) fíe conj. (conj. d. sînt). Orĭ, saŭ, indiferent dacă: toțĭ oameniĭ, fie tinerĭ, fie bătrînĭ. Interj. Și dacă, nu-maĭ pasă, primesc, admit: Fugĭ, că te vede! – Fie!.
fíe1 conjcț.
fíe2 vb. v. fi
!fíe-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. fíe-mii (-tii, -sii)