Toate definitiile

FLAIMÓC, flaimoci, s. m. (Pop.) Prostănac, neghiob, nătărău. – Et. nec.

FLAIMÚC adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

flaimóc (flaimúc), flaimoci, s.m. (pop. și fam.) Nătărău, neghiob, prostănac, nătăfleț.

flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]

flaimóc (pop.) (flai-) s. m., pl. flaimóci