Toate definitiile
FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. floere.
FLÚIER s. I. v. fluierătură. II. v. tibia.
1) flúĭer și (Rț.) flóĭer n., pl. e (d. a fluĭera, ca șuĭer 1 d. a șuĭera. D. rom. vine ngr. flogéra, alb. flĭojére, rut. floĭára, pol. ceh. fujara, ung. furulya [și de aicĭ] sîrb. frula). Flaut simplu cĭobănesc cu 6-8 găurĭ (V. bucĭum, caval, naĭ, tilincă, tulnic, ocarină). Fluĭerătură, țurloĭ, (tibie), osu cel maĭ gros dintre genuchĭ [!] și călcîĭ. – Și flúĭeră și flóĭeră, f., pl. e (Hațeg).