Toate definitiile
FOC VÍU s. v. zona zoster.
FOC1, focuri, s. n. I.1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații, adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva sa întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute, etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute, etc.) A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „ foarte ”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă, etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios, etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș, etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.
FOC2, focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.
FOC s. 1. v. incendiu. 2. foc bengal v. foc de artificii; foc de artificii = foc bengal. 3. v. împuşcătură. 4. salvă. (~ de artilerie.)
FOC s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pa-siune, patimă, pornire, scarlatină.
FOCULLUIDUMNEZÉU s. v. licurici.
FOC s.n. (Mar.) Pânză triunghiulară care se găsește la prora unei nave, fiind susținută de bompres. [Var. floc s.n. / < fr. foc].
CAR DE FÓC s. v. locomotivă, maşină, tren.
foc (fócuri), s. n. – 1. Ardere cu flacără și căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împușcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violență, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Pușcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s. n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 și DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s. f. (rug, incendiu); focărițe, s. f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s. f. (înv., inflamare); focar, s. m. (fochist); fochist, s. m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formație recentă cu suf. -ist. – Foca, s. m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor.
MATCA FÓCULUI s. v. iad, infern.
FOC n. velă triunghiulară la prora unei nave, susținută de bompres. (< fr. foc)
foc n., pl. urĭ (lat. fŏcus, vatră, foc, it. fuoco, pv. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, pg. fogo). Mare căldură și lumină produsă în acelașĭ timp de flacăra materiilor care ard (lemn, cărbunĭ, paĭe, petrol, rășină ș. a.). Prometeŭ, zice fabula, ĭ-a învățat pe oamenĭ să facă foc. Incendiŭ. Descărcătură de armă de foc: s´aŭ tras doŭă focurĭ, dar nu le-am auzit. Vatră, familie, casă: sat de 300 de focurĭ. Sobă: avem patru focurĭ în casă. Meteor, astru: focurile ceruluĭ. Supliciu de a fi ars: Ioana de Arc a fost condamnată la foc. Fig. Strălucire: focurile unuĭ diamant, unor ochĭ. Inspirațiune: focu genĭuluĭ. Ardoare, violență, vioiciune: focu pasiunilor, a ĭubi cu foc, autor plin de foc. Mare întristare, supărare: ĭ-am spus tot focu. Armă de foc, pușcă, pistol ș. a. Gură de foc, tun, obuzier, mortier. A lua foc, a se aprinde. A da foc (maĭ puțin bine: a pune foc), a aprinde, a incendia. A da foc (cu pușca), a trage un foc (cu pușca). A face focu saŭ a aprinde focu (în sobă, la sobă), a face să ardă focu. A da pe foc saŭ foculuĭ, a arunca în colo ca ceva nefolositor. A te face foc (de furie), a te înfuria grozav. A vărsa foc (și pară) saŭ a fi foc de mînie, a fi foarte furios. A-țĭ vărsa focu, a-țĭ descărca furia, a-țĭ ușura întristarea (jăluindu-te, acuzînd). A fi foc de urît, de frumos saŭ a fi urît orĭ frumos foc, a fi foarte urît orĭ frumos. Acest ardeĭ e ĭute foc saŭ e foc de ĭute, e foarte ĭute, ustură grozav. Urît de mama foculuĭ saŭ mama foculuĭ de urît, foarte urît. A fi între doŭă focurĭ, a fi între doĭ dușmanĭ, între doŭă pericule [!]. A te juca cu focu, a trata ușor lucrurĭ periculoase. Foc! strigăt c´a izbucnit un incendiŭ. Comandă soldaților să tragă cu pușca saŭ cu tunu. Foc grecesc, o compozițiune de războĭ care ardea în apă și era întrebuințată de Grecĭ în evu mediŭ ca să aprindă corăbiile dușmăneștĭ. Foc bengal (foc de Bengal), un fel de artificiŭ care arde fără huĭet și dă o lumină foarte vie colorată.
țára de Foc s. propriu f., g.-d. țắrii de Foc
foc s. n., pl. fócuri