Toate definitiile

FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

FÓNIC adj. v. sonor.

FÓNIC, -Ă adj. 1. Format din sunete, privitor la sunete. 2. Sonor. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sonor”, „de sunet”, „de vorbire”, cu ajutorul căruia se formează adjective. [< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos].

FÓNIC, -Ă adj. 1. format din sunete, referitor la sunete. 2. (despre consoane) care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. (< fr. phonique)

*fónic, -ă adj. (d. vgr. phoné, voce, după eŭfonic). Acustic. Relativ la sunete, fonetic. V. sonic.

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice