Toate definitiile

FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).

FRÂNĂ s. v. obstacol, piedică.

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micșora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce oprește, încetinește, îngreuiază o acțiune, un proces etc. [După fr. frein].

FRÂ'NĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micșora sau opri viteza. ◊ (fig.) ceea ce oprește, încetinește o acțiune, un proces etc. (după fr. frein)

*frî́nă f., pl. e (d. frîŭ, frîne, după fr. frein). Opritoare (pedică [!]) la roatele [!] vechiculelor [!] (locomotive, vagoane, automobile, biciclete, trăsurĭ).

frấnă s. f., g.-d. art. frấnei; pl. frấne

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).

FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ maşina.)

FRÂNÁ vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.

FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ține în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].

FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ◊ (fig.) a ține în loc, a încetini. (după fr. freiner)

frâná (a ~) vb., ind. prez. 3 frâneáză

FRÁNĂ s.f. (Geol.) Alunecare de teren în formă de cuib. [< fr. frana].