Toate definitiile

FRONTÁL, -Ă, frontali, e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. 2. Adj. Din față, așezat în față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. – Din fr. frontal.

FRONTÁL adv. v. pieptiş.

FRONTÁL, -Ă adj. 1. Din regiunea frunții. 2. Din (așezat în) față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; (p. ext.) locul unde se execută o astfel de operație. ♦ Referitor la front (5) [în DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. Parte proeminentă a unui obiect. [< fr. frontal].

FRONTÁL, -Ă I. adj. 1. din regiunea frunții. ◊ (s. n.) mușchi al frunții. 2. din, așezat în față. ♦ abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. parte proeminentă a unui obiect. (< fr. frontal)

*frontál, -ă adj. (lat. frontalis). De la frunte: os frontal, vînă frontală.

frontál adj. m., pl. frontáli; f. frontálă, pl. frontále

frontál s. n.