Toate definitiile

FRÂNT, -Ă, frânți, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt² (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para frântă = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.

FRÂNT adj. 1. rupt. (Creangă ~.) 2. v. fracturat. 3. v. extenuat. 4. zigzagat. (Linie ~.)

IARBA-FRÂNTULUI s. v. sănişoară.

frîng, frînt (rar frîns, vechĭ și frîmt), a frînge v. tr. (lat. frángere, fractum; it. frangere, fragnere, pv. franher, vfr. fraindre, vsp. frangir, pg. franger. – Frînseĭ; frînsesem. V. fragil. fragment, fracțiune, fractură, sufragiŭ). Rup, vorbind de corpurĭ dure (ca lemnu, osu, cartonu). Înfrîng, înving: ĭ-a frînt pe dușmanĭ. A frînge pînea [!], a o rupe cu mînile [!]. A-țĭ frînge gîtu (fig. și iron.), a te duce draculuĭ, a cădea răŭ saŭ chear [!] a muri. A-țĭ frînge mînile, a ți le frămînta de mare neliniște. V. refl. Mă rup, mă sfărîm. Fig. Rezistența s´a frînt, a încetat.