Toate definitiile

glod (glóduri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Bulgăre de pămînt, cocoloș, masă rotundă. – 3. Știulete de porumb. – 4. (Trans. de Vest) Fructă. Creație expresivă, bazată pe rădăcina glo-, care exprimă ideea de „bălăceală” și pe aceea de „obiect rotund”. Este probabil o formă disimulată de la *glog-, cf. glogozi „a bălmăji”; pentru alternanța cons., cf. gînganie și gîndac. Cu ultimul sens se folosește la pl. gloade, cf. goldane. Explicațiile care s-au căutat pe baza etimoanelor străine nu sînt satisfăcătoare; cuvînt identic cu gloată, după Cihac, II, 122; în legătură cu mag. galád „murdar” sau cu rus. gluda „cocoloș” după DAR; cu letonul glud, după Scriban. Der. glodos, adj. (plin de noroi, noroios); gloduros, adj. (noroios; frămîntat, accidentat, cu gloduri); glod(ă)rie, s. f. (loc plin de mîl); gludie, s. f. (Trans., bulgăre de pămînt); îngloda (var. înglodi), vb. (a înnămoli, a împotmoli).

GLOD, gloduri, s. n. (Pop.) 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

GLOD s. v. mâl, mocirlă, nămol, noroi.

glod n., pl. urĭ (letic glúd, lut, și litiv. gródas, glodurĭ [Bern. 1, 308]. V. grunț, grăunte, glonț). Est. Noroĭ, tină: cĭobote feștelite de glod. Vest. Substanță rămasă nedisolvată [!]: sarea a rămas glod în cĭorbă, glodurĭ de sare în mămăligă. Pl. Grunțurĭ, noroĭ uscat orĭ înghețat și grunțuros: nu da căruța pin [!] glodurĭ (în Br. și glozĭ). Ștulețĭ chircițĭ orĭ fără grăunțe (numițĭ în Olt. și ghijurĭ). V. podmol.

glod s. n., pl. glóduri