Toate definitiile

ÎNDE prep. (Înv. și reg.) 1. (Înaintea unui pronume la pl. sau între două pronume care se află în raport de reciprocitate) Între, laolaltă, împreună. 2. Spre, către. În + de⁴.

ÎNDE prep. v. către, înspre, între, spre.

1) î́nde adv. (var. din înde 2). Vechî́. Pe cînd, în timp ce.

2) î́nde sau în de prep. Vechĭ. Rar azĭ. Între: în de eĭ, în de sine (pl.). În: în de sine (în gîndu luĭ). În de alalt, între eĭ, unu pe altu. Spre: în de seară. – Și ande și aden (din a în de, a de în) corect scris a´nde, a den (ceĭa ce astăzĭ ar fi a din): ande voĭ, aden voĭ (între voĭ).

'înde (înv., pop.) prep.

ÍNDE conj. v. unde.

índe, V. unde.

únde adv. (lat. ŭnde, de unde; it. pg. onde, pv. cat. on, vfr. ont, vsp. ond. Contras din de unde; it. sp. pg. donde, pv. don, fr. dont). În care loc: Rămîĭ acolo unde eștĭ. Rămîĭ unde eștĭ. De unde viĭ ? Unde te ducĭ ? Unde să mă duc (fam. un´te ducĭ ? Un´să mă duc ? Fiind-că: te temĭ să plecĭ unde vezĭ ceru a ploaĭe ? Deodată, cînd (exclamativ): unde a´nceput să tune ! O dacă, bine ar fi: unde am eŭ talentu tăŭ ! De unde pînă unde ?, cum se poate ? ce fel ? cum așa ? de unde ? de cînd ?: Da de unde pînă unde, măĭ țopîrlane, eștĭ tu neam cu mine ? De unde ?, aș ! nu !: Țĭ-a plătit ? De unde ? A fugit ! – Ĭa-l de unde nu e, se zice cînd unu a dispărut: Mă duseĭ în camera luĭ. Cînd colo: ĭa-l de unde nu e ! – În vest pop. și inde. V. înde.