Toate definitiile
GÂNDAC DE GUNÓI s. v. băligar.
GUNÓI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĩ.
GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi1 (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi1.
GUNÓI s. 1. impuritate, murdărie, necurăţenie, (prin Ban. şi Transilv.) bucluc, (Mold. şi Transilv.) goz, (prin Olt.) smian, (prin Bucov. şi Transilv.) şteah, (înv.) şterc. (Se strânsese mult ~.) 2. v. băligar.
GUNÓI s. v. lepădătură.
gunói (-oáie), s. n. – 1. Baligă. – 2. Murdărie. – 3. Resturi, rămășițe. – Megl. gnoi. Sl. gnoi (Miklosich, Lexicon, 131; Cihac, II, 131; Conev 71), cf. bg. gnoj. – Der. gunoi, vb. (a murdări, a face baligă; a îngrășa pămîntul; refl., a putrezi, a se strica), cf. sl., bg. gnojiti; îngunoi, vb. (Mold., a îngrășa pămîntul); gunoier, s. m. (persoană care ridică gunoiul); gunoios, adj. (murdar, plin de jeg); gunoiște, s. f. (băligar), din sl. gnoiste. Mag. ganaj pare a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 404).
gunóĭ n., pl. -oáĭe (vsl. bg. rus. gnoĭ, gunoĭ; ung. ganaj, ganéj). Ceĭa ce rămîne și nu maĭ trebuĭe de la o lucrare, de la un joc ș. a.: gunoĭ de la bucătărie, de la masă, dintr´o școală. Eŭf. Băligar. Găinaț. Îngrășămînt p. ogoare. Fig. Lepădătură; gunoĭu societățiĭ. V. șterg.
gunoĭésc v. tr. (vsl. sîrb. gnoiti, rus. gnoitĭ). Murdăresc cu gunoĭ. Îngraș pămîntu cu gunoĭ. – Și îngunoĭesc (Munt.).
gunói s. n., pl. gunoáie
gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă
GÂNDAC DE GUNÓI s. v. băligar.
gunói (-oáie), s. n. – 1. Baligă. – 2. Murdărie. – 3. Resturi, rămășițe. – Megl. gnoi. Sl. gnoi (Miklosich, Lexicon, 131; Cihac, II, 131; Conev 71), cf. bg. gnoj. – Der. gunoi, vb. (a murdări, a face baligă; a îngrășa pămîntul; refl., a putrezi, a se strica), cf. sl., bg. gnojiti; îngunoi, vb. (Mold., a îngrășa pămîntul); gunoier, s. m. (persoană care ridică gunoiul); gunoios, adj. (murdar, plin de jeg); gunoiște, s. f. (băligar), din sl. gnoiste. Mag. ganaj pare a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 404).
GUNÓI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĩ.
GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi1 (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi1.
GUNÓI s. 1. impuritate, murdărie, necurăţenie, (prin Ban. şi Transilv.) bucluc, (Mold. şi Transilv.) goz, (prin Olt.) smian, (prin Bucov. şi Transilv.) şteah, (înv.) şterc. (Se strânsese mult ~.) 2. v. băligar.
GUNÓI s. v. lepădătură.
gunóĭ n., pl. -oáĭe (vsl. bg. rus. gnoĭ, gunoĭ; ung. ganaj, ganéj). Ceĭa ce rămîne și nu maĭ trebuĭe de la o lucrare, de la un joc ș. a.: gunoĭ de la bucătărie, de la masă, dintr´o școală. Eŭf. Băligar. Găinaț. Îngrășămînt p. ogoare. Fig. Lepădătură; gunoĭu societățiĭ. V. șterg.
gunoĭésc v. tr. (vsl. sîrb. gnoiti, rus. gnoitĭ). Murdăresc cu gunoĭ. Îngraș pămîntu cu gunoĭ. – Și îngunoĭesc (Munt.).