Toate definitiile

GÂNJ, gânjuri (gânji), s. n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. – Et. nec.

GÂNJ s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruţă.)

GÂNJ s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.

gînj (gấnji), s. m. – Nuia care servește pentru a lega. Sl. *gązĭ (Cihac, II, 447; cf. Vasmer, I, 318), cf. rus. guz; cf. și cujbă și vînj. – Der. gîngei, s. n. (bîtă; mîner al furcii de tors; sfincter al vezicii; butuc la roata morii de grîu); gînjui, vb. (a strîmba); (în)gînju(lu)i, vb. (a strîmba); gînjia, vb. refl. (a se îndoi). Cf. și ghiuj.

gânj (pop.) s. n./s. m., pl. gấnjuri/gânji

GÂNJ, gânjuri (gânji), s. n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. – Et. nec.

GÂNJ s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruţă.)

GÂNJ s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.

gînj n., pl. urĭ (vsl. gonžĭ, nuĭa, rus. guž, funie, rudă cu gujbă). Nuĭa flexibilă întrebuințată ca funie și maĭ ales, încovoĭată în formă de cerc, pusă la o poartă de nuĭele ca s´o țină închisă.