Toate definitiile

GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

GĂSÍ vb. 1. a afla, a descoperi, (livr.) a depista, (astăzi rar) a pricepe, (înv. şi pop.) a oblici, (pop. şi fam.) a dibăci, a dibui, (înv.) a ispiti, a izvodi. (A ~ infractorul.) 2. a surprinde. (Moartea l-a ~ în somn.) 3. v. prinde. 4. v. afla. 5. a se afla, a exista, a fi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 6. a se afla, a fi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut) 7. a se afla, a fi, a figura, a se număra. (Se ~ printre invitaţi.) 8. v. pomeni. 9. v. situa. 10. v. şti. 11. v. avea. 12. v. considera. 13. v. surprinde.

GĂSÍ vb. v. întâlni, vedea.

A găsi ≠ a pierde

A se găsi ≠ a lipsi

găsí (găsésc, găsít), vb. – 1. A afla, a întîlni. 2. A afla, a descoperi. – 3. A afla, a observa, a constata. – 4. A considera, a crede, a socoti. – 5. (Refl.) A se afla, a fi prezent. – 6. (Impers.) A avea o idee. Sl. gasiti „a stinge” (DAR; Pușcariu, Lr., 282). Semantismul deosebit de ciudat, s-ar putea explica printr-un sens primitiv „a stinge suflînd” sau „a sufla”, care ajunge astfel să coincidă cu afflare › afla. Este de asemenea posibilă o confuzie, din partea subiectului rom., între sl. gasiti „a stinge” și sl. desiti, dositi „a afla”. Evoluția semantică „a stinge” › „a potoli setea” › „a afla” (Skok, Dacor., IX, 217), nu pare probabilă. Nici der. din alb. gjëig „aflu” (Cihac, II, 717), din sb. gaziti „a trece prin vad” (Weigand, BA, III, 107) sau din gepidicul gasihts „acțiunea de a zări” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 252) nu par probabile. Der. găsitură, s. f. (descoperire); găselniță, s. f. (invenție, născocire stilistică), formație artificială modernă.

găsésc v. tr. (bg. gázĭv, trec pin [!] vad, sîrb. gaziti, a trece pin vad, după cum vsl. broditĭ, a trece pin vad, a dat rom. a brodi, care are înț. vecin cu a găsi. Poate infl. și de vsl gasiti, a stinge. Bern. 1, 299). Aflu, descoper [!], daŭ de: a găsi o comoară, o insulă, un mijloc de scăpare. Întîlnesc, apuc: a găsi un amic acasă. Procur (de ex., un post cuĭva). Apuc, lovesc, cuprind (vorbind de o boală): țipă par´că l-a găsit naĭba. Mă hotărăsc să, mă apuc să: tocmaĭ acuma și-a găsit să cînte (Iron.). Mi se pare, îs de ideĭe (barb. după fr. trouver): găsesc că nu e bine să beĭ apă rece cînd eștĭ asudat. V. refl. Mă aflu, sînt: pe aicĭ nu se găsesc tigri. A găsi cu cale, a găsi de cuviință saŭ a găsi bun (fr. trouver bon), a admite, a fi de părere că e bun. A-țĭ găsi bacău, a da de dracu, de unu care nu te lasă în pace. Țĭ-aĭ găsit!, da de unde; aș! e posibil?: țĭ-aĭ găsit să fie el om onest! Bine v´am găsit!, formulă de salutare a unuĭa care vine și dorește să ne găsească sănătoșĭ.

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă