Toate definitiile

INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

INHIBÍŢIE s. inhibare.

INHIBÍȚIE s.f. Actul de a (se) inhiba; frânare, suprimare pe cale nervoasă a unei funcții. ♦ (Chim.) Oprire sau încetinire a unei reacții cu ajutorul inhibitorilor. [Gen. -iei, var. inhibițiune s.f. / cf. fr. inhibition].

INHIBÍȚIE s. f. 1. faptul de a (se) inhiba; suprimare pe cale nervoasă a unei funcții. 2. (chim.) oprire sau încetinire a unei reacții cu ajutorul inhibitorilor. (< fr. inhibition, lat. inhibitio)

inhibíție (-ți-e) s. f., art. inhibíția (-ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (-ți-i-)