Toate definitiile

INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).

INTERZÍCE vb. 1. a opri. (Îţi ~ să te mai duci acolo.) 2. v. prohibi. 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. v. suprima.

A interzice ≠ a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite

INTERZÍCE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzíc. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice].

INTERZÍCE vb. tr. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ◊ a pune sub interdicție. (după fr. interdire)

*interzíc, zís, a -zíce v. tr. (lat. inter-dico, -dícere. V. zic). Opresc, nu permit: a interzice să intre cineva (cuĭva să intre), intrarea cuĭva (cuĭva intrarea). Suspend din funcțiune: a interzice un funcționar. Jur. Opresc să-șĭ maĭ administreze averea, pun supt [!] interdicțiune un nebun saŭ un risipitor. Barb. Turbur [!], încurc: răspunsu meŭ l-a interzis (fr. interdire).

interzíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzíc, 1 pl. interzícem, 2 pl. interzíceți, imperf. 3 sg. interziceá; imper. 2 sg. interzí, neg. nu interzíce; part. interzís