Toate definitiile

INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

INTUÍŢIE s. (PSIH.) contemplare vie, intuire vie.

INTUÍȚIE s.f. Capacitatea gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare. [Gen. -iei, var. intuițiune s.f. / cf. fr. intuition, lat.t. intuitio – contemplare].

INTUÍȚIE s. f. 1. capacitate a gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare. 2. metodă didactică de predare și însușire a cunoștințelor pornind de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. ◊ pătrunderea instinctivă în esența unui lucru; descoperire bruscă, revelatorie a unui adevăr, a soluției unei probleme. ◊ inspirație, presentiment. (< fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)

*intuițiúne f. (lat. in-tuitio, -ónis). Cunoașterea clară, dreaptă și imediată a lucrurilor care se pot înțelege fără raționament: conștiința morală e intuițiunea bineluĭ. Înțelegerea răpede [!] a lucrurilor.

intuíție (-ți-e) s. f., art. intuíția (-ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (-ți-i-)