Toate definitiile

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

INVESTÍ vb. a băga, a plasa, a vârî. (A ~ un capital în ceva.)

INVESTÍ vb. IV. tr. 1. (Ec.) A plasa, a aloca un fond, un capital într-o întreprindere. 2. V. învesti. [P.i. -tesc. / < fr. investir, it. investire].

INVESTÍ vb. tr. a face o investiție. (< fr. investir, lat. investire)

*investésc v. tr. (fr. investir, d. lat. in-vestire, a înconjura [d. vestis, haĭnă]: it. investire. V. învăsc). Pun solemn în posesiunea unuĭ feud saŭ uneĭ demnitățĭ pin [!] ceremonia alegorică a investituriĭ (cînd, în evu mediŭ, se dăruĭa un veșmînt, cum li se dăruĭa domnilor fanarioțĭ un caftan): principiĭ îĭ investeaŭ pe episcopĭ dîndu-le cîrja și inelu. Fig. Pun, cu oare-care formalitățĭ, în posesiunea uneĭ puterĭ, uneĭ autoritățĭ: la Roma dictatoriĭ eraŭ investițĭ cu o autoritate absolută. Arm. Impresor, înconjor: oastea dușmănească [!] era investită în tabăra eĭ.

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

ÎNVESTÍ vb. 1. v. înscăuna. 2. v. alege. 3. v. au-toriza. 4. (înv. şi pop.) a orândui, (înv.) a revesti, a rândui. (A ~ ceva cu forme legale.)

ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].

ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

înveștí vb. IV (reg., înv.) V. învește.

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.

învéște, înveștésc, V. învăsc.

învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele´n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice [!]. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într´înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s´a învăscut în om.

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.