Toate definitiile

izbucní (izbucnésc, izbucnít), vb. – 1. A se porni, brusc și cu putere. – 2. A izvorî, a țîșni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti. – Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fîntînă).

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna.

IZBUCNÍ vb. 1. v. erupe. 2. a ţâşni, (înv.) a prorupe. (Lacrimile au ~ din ochii ei.) 3. a bufni, a pufni, (înv. şi reg.) a prorupe, (Mold. şi Bucov.) a dupăi. (~ în plâns, în râs.) 4. v. dezlănţui. 5. a se declara. (A ~ un incendiu.)

izbucnésc v. intr. (vsl. *izbuknonti, bg. izbuknuvam, sîrb. buknuti, a izbucni, a se aprinde repede. V. bufnesc). Explodez. Fig. Mă manifest cu violență. – În est și zbucnesc.

izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă