Toate definitiile
JÁLBĂ, jalbe, s. f. (Pop.) Plângere, reclamație, făcută în scris. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a merge, a veni etc.) cu jalba în proțap = a cere insistent (și ostentativ) un drept sau o favoare. [Pl. și: jălbi – Var.: jálobă s. f.] – Din sl. žalĩba. Cf. bg. žalba.
JÁLBĂ s. v. cerere, petiţie, plângere, reclamaţie.
jalbă2 s.f. (reg.) 1. nume de plantă – jalbă albă. 2. boală de vite; bube-dulci.
jálbă f., pl. e și jălbĭ (vsl. žalĭba. V. jălesc). Plîngere, reclamațiune. Hîrtia pe care e scrisă această reclamațiune. Ce-ĭ jalba? Ce aĭ de reclamat? Ce doreștĭ? Cu rogojina'n cap și cu jalba'n proțap, în vechime, prezentîndu-te domnuluĭ cu rogojina aprinsă'n cap și întînzîndu-ĭ jalba prinsă’ntr’un proțap ca să te observe din mijlocu mulțimiĭ de reclamanțĭ (azĭ ironic cînd reclamĭ prea insistent: Ce mi-aĭ venit cu jalba’n proțap? V. Șăĭn. 1, 39). – Și jálobă și jálovă, pl. e (rus. žaloba).
jálbă (pop.) s. f., g.-d. art. jálbei; pl. jálbe
JÁLBĂ, jalbe, s. f. (Pop.) Plângere, reclamație, făcută în scris. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a merge, a veni etc.) cu jalba în proțap = a cere insistent (și ostentativ) un drept sau o favoare. [Pl. și: jălbi – Var.: jálobă s. f.] – Din sl. žalĩba. Cf. bg. žalba.
JÁLBĂ s. v. cerere, petiţie, plângere, reclamaţie.
jalbă2 s.f. (reg.) 1. nume de plantă – jalbă albă. 2. boală de vite; bube-dulci.
jálbă (jélbi), s. f. – 1. Plîngere, reclamație. – 2. Cerere, petiție. – Var. (Mold.) jalobă. Sl. žalĭba (Miklosich, Lexicon, 191; Cihac, II, 155; Tiktin), cf. bg. žalba. Var. din sl. žaloba (Ivănescu, BF, VI, 104), cf. ceh., pol., rus. žaloba. – Der. jelbui, vb. (a reclama, a se plînge); jelbar, s. m. (persoană care se ocupa cu scrisul jalbelor; reclamant, solicitant).