Toate definitiile

JEFUÍ, jefuiesc, vb. IV. tranz. 1. A fura bani sau obiecte în cantități mari (făcând uz de violență); a săvârși un jaf (1), a prăda. 2. A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forță sau prin înșelăciune; a jecmăni. [Var.: (înv.) jecuí vb. IV]. – Jaf + suf. -ui.

JEFUÍ vb. 1. a prăda, (rar) a tâlhări, (înv. şi reg.) a pleşcui, (înv.) a globi, a goli, a plenui, a strica, a tâlhui. (Bandiţii l-au ~ la drumul mare.) 2. a devasta, a prăda, a sparge, (livr.) a devaliza. (Au ~ banca.) 3. v. deposeda. 4. v. răpi. 5. v. jecmăni.

jăfuĭésc v. tr. (d. jaf). Jăcuĭesc, despoĭ, prad grozav: a jăfuĭ un om, o casă, un oraș, o țară, (fig.) un autor de ideĭle luĭ. – Și jef- (vest).

jefuiésc V. jăfuĭesc.

jefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jefuiésc, imperf. 3 sg. jefuiá; conj. prez. 3 să jefuiáscă