Toate definitiile

JUMĂTÁTE, jumătăți, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți egale în care se poate diviza un întreg; parte dintr-un întreg divizat în două părți aproximativ egale. ◊ Jumătate de măsură = măsură fragmentară, incompletă, numai pe jumătate. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) jumătate = în două părți egale, pe din două; parțial, incomplet; p. ext. segmentat, trunchiat. ◊ Expr. A face (ceva) pe jumătate = a nu duce (ceva) până la capăt. (O dată) și jumătate, exprimă ideea de superlativ. Cu jumătate de gură (sau de glas) ori cu jumătate gura (sau gură) sau cu gura (pe) jumătate = cu glas scăzut, fără convingere sau entuziasm. Cu jumătate de inimă sau cu inima pe jumătate = fără curaj, fără hotărâre, fără avânt. ♦ (Adverbial) În parte, întrucâtva. 2. Soție. 3. Punctul care marchează mijlocul unei distanțe în spațiu sau al unui interval de timp. 4. (Eliptic) Măsură de capacitate sau de greutate reprezentând o doime dintr-un litru sau dintr-un kilogram. 5. (Reg.) Claie mică formată din snopi așezați în formă de cruce. [Var.: (fam. și reg.) jumá, jumáte s. f.] – Et. nec.

JUMĂTÁTE s. 1. (cantitativ) doime. (O ~ dintr-un obiect.) 2. (cantitativ) (slavonism înv.) pol. (O ~ kg de icre.) 3. (cantitativ) (reg.) cârstac, cârstă, clăiţă, cruce, petiţă, picior. (Claia de snopi numită ~.) 4. (spaţial) mijloc. (La ~ scândurii.) 5. (temporal) mijloc. (La ~ săptămânii.)

JUMĂTÁTE s. v. nevastă, soţie.

JUMĂTATE-DE-PÁSĂRE s. v. codobatură, prundar, prundaş.

jumătáte (jumătắți), s. f. – 1. Fiecare din cele două părți egale în care se poate divide un întreg. – 2. Fiecare din cele două părți egale dintr-un litru, dintr-un kilogram. – 3. Claie mică din 7 pînă la 20 snopi, considerată jumătate de căpiță. – 4. Soț, consort. – Var. vulg. juma(te). Mr. giumitate, megl. jimitate. Lat. mĕdĭĕtātem, probabil printr-o metateză *diemitatem și cu rezultatul dj › gi (mr.) › ji (megl.), ca ajunge, ajuta, jos. Înainte fusese propus lat. dimidiĕtātem. Această der., semnalată încă de Cipariu, Elem., 61, a fost adoptată într-o formă modificată de Philippide, O rămășită din timpuri străvechi, 11; Koerting 2977; Densusianu, Rom., XXXIII, 281; Tiktin; și Pascu, I, 133, care pleacă de la medietatem, prin intermediul unei forme *jimitatem, rezultată din încrucișarea cu gr. ἤμισυ după Philippide; prin intermediul unei metateze, după Tiktin. Der. din lat. a fost abandonată de către toți cercetătorii moderni, care admit totuși, o încrucișare cu dimidietatem, pentru a explica finala cuvîntului. În general se admite că jumătăte reprezintă în prima sa parte alb. giymës, giymësë „jumătate” (Miklosich, Rum. Unters., I, 269; Miklosich, Consonant, II, 12; Spitzer, Mitt. Wien, 322; Capidan, Raporturile, 528; Philippide, II, 718; Rosetti, II, 118). Explicația este laborioasă și nu pare a fi probabilă: conform ei, alb. giymë (‹ gr. ἤμισος cu o spirantă secundară, după Meyer 153), reprezintă un primitiv *gjumëtë (ceea ce se opune der. pe care am citat-o); și de aici rom. jumătate, prin der. cu suf. -ate, sau prin încrucișare cu dimidietatem. Etimonul alb. nu pare posibil, deoarece, pe lîngă dificultatea s › t, este ciudat paralelismul între alb. gj (ghi) față de rom. g › j (cf. alb. gemp, rom. ghimpe, alb. güs, rom. ghiuj, etc.). Der. jumătăți (var. înjumătăți, jumătăța), vb. (a tăia în două, a despica; a reduce la jumătate).

jumătáte f., pl. ățĭ (amestecătură din alb. ghĭúmas, jumătate, și lat. dimidietas, = dimidium și medietas, derivate d. medius, mijlociŭ. D. medietas vine it. metá, fr. moitié, sp. metad, pg. metade, ametade). Fiecare dintre cele doŭă părțĭ egale ale unuĭ tot. Fig. Fam. Nevastă, soție (saŭ și soț). Un fel de becață foarte mică numită și surdă. Jumătate saŭ pe jumătate mort, aproape mort. Cu jumătate de gură, a lene, fără convingere saŭ dorință de: a afirmat cu jumătate de gură. Acesta e unu și jumătate (de ex. bețiv, ștrengar, hoț), acesta e mare (bețiv, ștrengar, hoț). – Sing. și jumate (Sud. pop.).

jumătáte s. f., g.-d. art. jumătắții; pl. jumătắți

jumătáte-de-pásăre (codobatură) s. f., g.-d. art. jumătắții-de-pásăre