Toate definitiile
LEU2, lei, s. m. Unitate monetară principală în România, egală cu 100 de bani; franc1. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly).
LEU s. 1. (ZOOL.; Pantheraleo) (turcism înv.) aslan. 2. (ZOOL.) leu-de-mare (Otarta byronia) = otarie. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) calul (art.) gavădul (art).
LEU s. (fam.) franc. (N-am un ~!)
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia meridională (Panthera leo) ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelații. – Et. nec. Cf. lat. leo.
COADA-LÉULUI s. v. talpa-gâştei.
LEU-DE-MÁRE s. (ZOOL.; Otaria byronia) otarie.
léu (léi), s. m. – 1. Animal. – 2. Monedă românească. Circula cu acest nume în sec. XVII, cînd valora 120 de bani. Lat. lĕo, împrumut cult, probabil din sec. XVII. Der. nemijlocită din lat. (Pușcariu 968; Pascu, I, 107; Diculescu, Elementele, 427) nu pare posibilă fonetic (lĕo ar fi dat *ieu, ca lĕporem › iepure). Nu e sigur, așa cum consideră Diculescu și Scriban, că Lăune ar fi reprezentantul cazului oblic, cf. lăun. Cu atît mai puțin este probabilă der. din sl. livŭ (Conev 56). Sensul al doilea este o traducere din tc. arslanli „leu” și „piastru” (Tiktin). – Der. leoaie, s. f. (înv., leona) pe care Pușcariu 966 îl derivă din lat. *lĕonia, este tot echivocă; leoaică, s. f.; leiță, s. f. (înv., leoaică). – Din rom. pare să provină rut. lew (Miklosich, Wander., 17).
furnícă-léŭ m. Zool. Fals îld. leu furnicilor.
leŭ m. (lat. lĕo, de unde trebuĭa să se facă *ĭeŭ, dar, supt [!] infl. ac. leonem, păstrat în rom. Lăune, nume geogr. în Arg. și Olt. s´a făcut leŭ; it. leone și lione, pv. leo, fr. lion, sp. león, pg. leâo. După alțiĭ, leŭ ar veni din ngr. léon, de unde, pin [!] latină, apoĭ gotică, vine vsl. livŭ și bg. lev). Cel maĭ puternic animal felin, supranumit „regele animalelor”. Fig. Om viteaz. O constelațiune a zodiaculuĭ (luna Iuliŭ). O veche monetă [!] de argint în valoare de 40 de parale, după turc. arslany gurúș, piastru saŭ groș pe care era reprezentat un leŭ, bătut întîĭa oară de Soliman II († 1566) și imitat după taleru olandez leeuwendaalder, germ. löwentaler), pe care era reprezentat un leŭ încălecat de un cavaler. (De la 1867 a devenit unitatea monetară românească, ĭar numele de leŭ noŭ s´a dat greșit franculuĭ, după cum ar fi greșit cot orĭ cot noŭ îld. metru. Leŭ de mare, otarie. Leu furnicilor, un fel de insect [!] nevropter care se nutrește cu larve de furnicĭ. – Leu (animalu) are în prejuru [!] gîtuluĭ o coamă (pe cînd leoaĭca n´are), păr galben și coada terminată c´un canaf. Trăĭește maĭ mult singuratic pin [!] toată Africa și sudu Asiiĭ pînă pin India și e de o putere și de o agerime ca și a tigruluĭ. Atacă maĭ mult vitele și rar oameniĭ. Mugetu luĭ e teribil și se aude foarte departe, Astăzĭ, din cauza vînătoriĭ pe care ĭ-o fac oameniĭ, devine tot maĭ rar. V. leonin.
*otárie f. (fr. otarie, cuv. format la 1810 de Péron d. vgr. otárion, urechĭușă. V. otită). Zool. Un fel de focă cu urechĭ aparente și care trăĭește în oceanu Pacific. (Se numește și leŭ de mare).
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leu-de-máre (mamifer) s. m., pl. lei-de-máre
leu-paraléu (pop.) s. m., pl. lei-paraléi