Toate definitiile

MARÁMĂ, marame, s. f. Fâșie lungă de voal fin, cu care își acoperă capul femeile de la țară când se îmbracă în costum național (lăsând capetele să atârne până aproape de pământ); ștergar (2). [Var.: mahrámă s. f.] – Din tc. mahrama.

MARÁMĂ s. năframă, (reg.) şervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. şi Bucov.) pânzătură, (Maram.) şirincă. (Purta pe cap o ~.)

marámă, maráme, s.f. (pop.) 1. fâșie lungă de voal fin (borangic), cu franjuri la capete, cu care își acoperă capul femeile de la țară. 2. (înv.) ștergar. 3. broboadă subțire de mireasă. 4. văl. 5. (la pl. art.) horă la cununie.

marámă (maráme), s. f. – Văl. – Var. mahramă, năframă. Tc. (arab.) mahrama (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 248; Berneker, II, 5; Lokotsch 1361), cf. ngr. μαχραμᾶς, alb. maram, bg., sb. marama, pol. machram. Pentru var., cf. sb. maframa.

marámă (Munt.), mahrámă și mafrámă (vechĭ), nafrámă și năfrámă (Mold. Trans.) f., pl. e și ă...ămĭ (turc. ar. mahramá, basma de buzunar, de unde și ngr. mahramás, văl femeĭesc; bg. mahramá, maramá, rut. bahráma, rus. bahramá. Cp. cu cataramă). Basma maĭ mare, ștergar orĭ broboadă supțire [!]. La țară, broboadă de mireasă și basma de mire orĭ de vornicel. Fig. Poet. Văl de mireasă. A-țĭ pune marama, a te mărita. Pl. Hora de după cununie și melodia eĭ, numită și nuneasca. – Și măr-, vechĭ măhr-. În Olt. și hramă.

marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme

mărámă, V. maramă.