Toate definitiile
MUCENÍC1, mucenici, s. m. (Pop.; de obicei la pl.) Un fel de colăcel (împletit în formă de 8) preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau cu miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie. – Cf. rus. mučnik „plăcintă de secară”.
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, subst. 1. S. m. și f. Martir din primele timpuri ale creștinismului; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ.
MUCENÍC s. (BIS.) 1. martir, (înv.) martor, mărturie, mărturisitor, otroc. (~ ortodox.) 2. (mai ales la pl.) sfinţişor, sfânt, (reg.) bradoş, brăduleţ, brânduş. (De 9 martie se mănâncă ~i.)
mucenic (muceníci), s. m. – 1. Martir. – 2. (S. m. pl.) Sărbătoarea celor 40 de martiri din Sevastia, la 9 martie. – 3. Un fel de covrigi care se servesc de sărbătoarea Sf. Mucenici. Sb. mučenik (Tiktin; Candrea), din sl. mąčenikŭ (Cihac, II, 205), cf. bg. măčenik, cf. muncă. – Der. muceni, vb. (înv., a martiriza); mucenicie (var. mucenie), s. f. (martiriu), din sb. mučenje; mucenicesc, adj. (de mucenic); muceniță, s. f. (martiră), din sb. mučenica.
MUCENÍCĂ s. (BIS.) martiră, (rar) muceniţă.
muceníc m. (sîrb. mučenik, rus. múčenik, vsl. mončenikŭ, d. monka, muncă. V. muncă). Mártir al credințeĭ creștineștĭ. Colac făcut la sărbătoarea celor 40 de mucenicĭ (9 Martie), numit și sfințișor (Mold.) și bradóș (Olt.). – În Munt. măcinic, (după bg. mŭčenik). Fem. mucenică și (vechĭ, d. sîrb. mucenica, rus. múcenica) muceniță. Cp. cu ucenică.