Toate definitiile

NEPUTÍNȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Ne- + putință.

NEPUTÍNŢĂ s. 1. v. imposibilitate. 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbi-ciune, (rar) impotenţă, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioşetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrân.)

NEPUTÍNŢĂ s. v. afecţiune, boală, impotenţă, infirmitate, invaliditate, lipsă, maladie, mizerie, nevoie, sărăcie.

Neputinţă ≠ putinţă, posibilitate

neputínțá, neputínțéz, vb. I (înv.) a-și pierde forța fizică, vlaga; a slăbi.

neputínță f., pl. e. Lipsă de putere, infirmitate. Lipsă de energie. Lipsă de mijloace, imposibilitate: a fi în neputință de a face ceva. Incapacitate. A te apuca neputințele, a te apuca o nevoĭe trupească ca pe copiĭ.

neputínță s. f., g.-d. art. neputínței; pl. neputínțe