Toate definitiile

SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.

SFRUNTÁRE s. 1. provocare, sfidare. (Aruncă cuiva o ~.) 2. aroganţă, impertinenţă, insolenţă, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, trufie, tupeu, (rar) semeţie, (livr.) morgă, prezumţie, (pop. şi fam.) ţâfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

SFRUNTÁRE s. v. înfruntare, sfidare.

SFRUNTÁRE s.f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; (p. ext.) nerușinare, obrăznicie. [< sfrunta].

sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri

*sfruntáre f. (d. sfruntat). Nerușinare obraznică: a minți cu sfruntare.