Toate definitiile

SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef.

SIDÉF s. (ieşit din uz) nacru, (înv.) pinin. (Nasturi de ~.)

sidéf (-furi), s. n. – Nacru. – Var. înv. sedef. Mr. sidefe, megl. sidef. Tc. sedef, din arab. sadef „scoică” (Șeineanu, II, 321; Roesler 602; Lokotsch 1750; Ronzevalle 110), cf. ngr. σιντέφι, bg., sb. sidef. – Der. sidefiu, adj. (ca sideful); sidefat, adj. (ca de sidef, se zice despre hîrtie).

sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri

sidéf (vest) și sedéf (est) n., pl. urĭ (turc. sedef, d. ar. sadef; ngr. sidéfi [scris sintefi, bg. sîrb. sedef). Materie dură, albă, strălucitoare și irizată care provine din lustruirea unor scoicĭ și din care se fac nasturĭ, botonĭ, cutioare, ornamente de incrustat pe mese, pe mobile, pe chitare ș.a.