Dictionar de sinonime
SUBIÉCT s. v. calfă, pacient.
SUBIÉCT s. 1. v. problemă. 2. materie, (înv.) madea. (A intrat în ~.) 3. v. acţiune. 4. v. informator. 5. subiect impozabil v. contribuabil.
SUBIECTÍV adj. v. individual, particular, personal, propriu.
SUBISCĂLÍ vb. v. iscăli, semna, subscrie.
SUBISCĂLÍT s. v. subscris, subsemnat.
SUBIECTIVÍST adj. personalist. (Atitudine ~.)
SUBIECTIVITÁTE s. subiectivism. (~ cuiva într-o problemă.)
SUBIECTIVÍSM s. 1. v. părtinire. 2. subiectivitate. (~ul cuiva într-o problemă.) 3. personalism.
SUBIECTÍV adj. 1. v. părtinitor. 2. (FILOZ.) ideal, mintal.
SUBINVOLÚŢIE s. v. regresiune.
SUBÍT adj., adv. 1. adj. v. inopinat, instantaneu, neaşteptat, neprevăzut. (Plecarea lui ~.) 2. adj. brusc, fulgerător, instantaneu, năprasnic, neaşteptat. (Moarte ~.) 3. adv. v. deodată.
SUBÎNCHIRIÉRE s. (rar) sublocaţiune. (~ unei camere.)
SUBÎMPĂRŢÍRE s. subdiviziune, (înv.) sub-împărţitură.
SUBÎMPĂRŢITÚRĂ s. v. subdiviziune, subîm-părţire.
SUBÎMPĂRŢÍ vb. a (se) subdivide, a (se) subdiviza.
SUBÎNŢELÉGE vb. a reieşi, a rezulta. (Aceste lucruri se ~ destul de limpede.)
SUBJUGÁ vb. v. captiva.
SUBJUGÁRE s. 1. aservire, înrobire, robie, robire, supunere, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 2. înrobire, (livr.) servitute. (Stare de ~ a unui popor.) 3. cucerire, ocupare, supunere. (~ Galiei de către romani.) 4. v. în-cântare.
SUBJUGÁT adj., s. 1. adj. aservit, înrobit, robit, supus, (fig.) îngenuncheat. (Popor ~.) 2. s. aservit, rob, sclav, (rar) serv, (înv.) prădat, şerb. (A ajuns ~ la turci.) 3. adj. v. încântat.
SUBJUGĂTÓR adj. v. captivant, cuceritor, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, răpitor, seducător.
SUBJONCTÍV adj., s. v. conjunctiv.
SUBJUGÁ vb. 1. a aservi, a înrobi, a robi, a supune, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.) 2. a cuceri, a ocupa, a supune, (pop.) a pleca, (înv.) a pobedi, a prididi, a reduce. (A ~ multe ţări; a ~ întreaga Galie.) 3. a domina, a stăpâni, (fig.) a robi. (Pasiunea îl ~.) 4. v. încânta.
SUBJUGĂTÓR adj., s. v. înrobitor, robitor.
SUBLIMÁRE s. 1. (CHIM.) (înv.) sublimaţie. (~ unei substanţe.) 2. (în psihanaliză) (rar) subli-maţie. (~ unor instincte.)
SUBLÍM adj., s. 1. adj. desăvârşit, excepţional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvârşit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvârşire, perfecţiune. (~ul este o categorie estetică.)
SUBLIMITÁTE s. v. desăvârşire, perfecţiune.
SUBLIMÁŢIE s. v. sublimare.
SUBLIMAT COROSÍV s. (CHIM.) clorură mercurică, (pop.) săricică.
SUBLINIÁT adj. v. accentuat.
SUBLINIÁT s. subliniere. (~ul unui text.)