Dictionar de sinonime
FUNT s. livră. (Un ~ de grâu.)
FURCA-DRÚMULUI s. v. intersecţie, încrucişare, întretăiere, răscruce, răspântie.
FURÁJ s. v. nutreţ.
FURANTRÍL s. (FARM.) furosemid.
FURÁT s. v. furt.
FURĂTÓR s. v. bandit, hoţ, pungaş, tâlhar.
FURĂTÚRĂ s. v. furt.
FURÁ vb. v. fofila, furişa, strecura.
FURÁ vb. 1. a-şi însuşi, a lua, a sustrage, (rar) a hoţi, (reg.) a şuchea, a şuchiri, (prin Transilv.) a ciuşdi, (prin Bucov.) a hărşni, (Mold.) a paşli, (Transilv.) a pili, (înv. şi fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a şpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a şparli, a şterge, a şterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a şucări, a şuti. (A ~ un stilou.) 2. v. prăda. (L-au ~ hoţii.) 3. v. pungăşi. 4. a-şi însuşi, a sustrage, (fam.) a şterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A ~ un bun străin.) 5. v. răpi.
FÚRCĂ s. 1. (înv.) ostie. (Drac reprezentat cu furca în mână.) 2. (Transilv.) gearmăn, hantarig. (Furcă la fântână.) 3. v. braţ. 4. v. pisc. 5. (ANAT.) furca-pieptului = (pop.) lingurea, lingurică, (reg.) lingura-pieptului. 6. (prin Mold. şi Transilv.) cujeică. (Furcă de tors.) 7. (pop.) furcărie. (Şezătoarea la care se toarce se numeşte furcă.)
FÚRCĂ s. v. ostie.
FURCĂRÍE s. v. clacă, furcă, şezătoare.
FURCÓI s. (Mold.) ciolpău. (~ pentru ridicat snopii.)
FURCULÍŢE s. pl. v. lişiţe.
FURCI s. pl. v. spânzurătoare.
FURGĂSÍ vb. v. fura, însuşi, sustrage.
FURGONÉTĂ s. autofurgonetă, motofurgonetă.
FURCÚŢĂ s. v. furculiţă.
FURIBÚND adj. (livr.) rabiat, (fig.) turbat. (Un om ~; o ieşire ~.)
FURCULÍŢĂ s. 1. (Transilv.) furcuţă. (~ pentru mâncat.) 2. (TEHN.) gemănare, (reg.) ciorobă-riţă, lişiţă. (~ la car.) 3. (TEHN.) (reg.) pieptene. (~ pentru ţesături groase.)
FÚRIE s. înverşunare, mânie, (rar) înfuriere, (pop. şi fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oţăreală, oţărâre, (înv. şi reg.) scârbă, (reg.) năvârlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)
FÚRIE s. v. copil.
FURIÉR s. (MIL.) (înv.) taingiu.
FURIÓS adj. 1. îndârjit, înfuriat, întărâtat, înver-şunat, mâniat, mânios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oţărât, (înv. şi reg.) scârbit, (reg.) năvârlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborşit, (fig.) turbat. (Un om ~.) 2. v. violent.
FURIŞÁ vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. şi reg.) a se şterge, (Transilv.) a se fâştica, (Mold. şi Bucov.) a se şupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se stre-cura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)
FURIŞÁRE s. fofilare, strecurare. (~ lui din cameră.)
FURÍŞ adj., adv. 1. adj. ascuns, ferit, furişat. (O sărutare ~.) 2. adv. v. tiptil.
FURNÁL s. 1. (IND.) cuptor înalt. 2. v. încărcătură.
FURIŞÁT adj. v. furiş.
FURLANDISÍ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna, înfumura, îngâmfa, lăuda, mândri, semeţi.