Toate definitiile

SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (Înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ◊ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eală.

SMINTEÁLĂ s. 1. v. nebunie. 2. aiureală, ţicneală, zăpăceală, (fam. fig.) ţăcăneală. (~ lui a speriat pe toată lumea.)

SMINTEÁLĂ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, daună, dificultate, eroare, greşeală, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, oprelişte, pagubă, păcat, piedică, pier-dere, prejudiciu, stavilă, stricăciune, vină, vinovăţie.

sminteálă s. f., g.-d. art. smintélii; pl. smintéli

sminteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a sminti (dezordine, deranjare, împedecare, vătămare, pagubă): a face sminteală unuĭ lucru, unuĭ om. A da de (vechĭ a lăsa în saŭ la) sminteală, a înșela în așteptare. Biblia. Scandelă. Vechĭ. Seducere, rătăcire. Azĭ. Nebunie (propriŭ și fig.). Lucru de smintit: vorba asta e curată sminteală. – Și zm-.