Toate definitiile

SMIORCĂÍT², -Ă, smiorcăiți, -te, adj. Plângăreț, scâncit. – V. smiorcăi.

SMIORCĂÍT adj. 1. plângăcios, plângăreţ, scâncit, văicăreţ, (rar) plângaci, văităreţ, văitător, (fam.) bâzâit. (Ce copil ~!) 2. miorlăit, miorlăitor, plângăreţ. (Un glas ~.)

!smiorcăít s. n., pl. smiorcăíturi

SMIORCĂIT¹ s. n. Faptul de a (se) smiorcăi; zgomot specific produs de cel care (se) smiorcăie; smiorcăială, smârcâială, smârcâit¹. – V. smiorcăi.

SMIORCĂÍT s. v. scâncet.