Toate definitiile
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.
SOŢÍE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soaţă, (înv. şi pop.) muiere, (pop.) boreasă, femeie, (înv.) damă, madamă, soţ, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche, (eufemistic) dânsa (art.).
SOŢÍE s. v. aliat, amic, asociaţie, asociere, bărbat, însoţitor, întovărăşire, părtaş, pereche, prieten, soţ, tovarăş, tovără-şie.
soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile
soțíe f. (d. soț). Vechĭ. Societate, tovărășie. Păreche de oameni căsătorițĭ. Tovarăș, soață, consoartă: soția unuĭ om. Păreche: soția uneĭ ghete.
ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.
ŞÓTIE s. v. poznă.
ŞÓTIE s. v. farsă, festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengă-rie.
șótie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.
șótie f. (cp. cu șoaldă, șodenie și cu rut. šurka, glumă). Mold. Munt. Poznă, farsă, păcăleală: a face cuĭva o șotie. – Și șoată, pl. e (Nț.).
șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
SOTÍE s. f. gen dramatic din sec. XV-XVI, ca interludiu integrat în mistere1 (4), care avea la bază ideea că întreaga lume este o împărăție a nebuniei. (< fr. sotie, lat. soties)