Toate definitiile

spălá (-l, -at), vb. – A curăța cu apă. – Mr. aspel, spilare, megl. spel, spilari, istr. spelu. Lat. perlavāre, cu s- lat. sau expresiv (Cipariu, Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer, Alb. St., IV, 99; Candrea, Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în rom. (Rosetti, I, 171) și în alb. shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXVI, 100, care propune lat. *expellāre, de la pellis, puțin convingător. Der. spălat, adj. (curățat cu apă; îngrijit, dichisit); spălat, s. n. (spălare); nespălat, s. m. (murdar, soios); spălător, adj. (care spală; s. n., cîrpă de bucătărie; s. n., lavabou); spălătoare, s. f. (lighean, vas de spălat); spălătoareasă (var. spălătoriță), s. f. (femeie care spală rufe); spălătorie, s. f. (s. f. (încăpere de spălat rufe); spălătură, s. f. (spălat; lături); spală-varză, s. m. (fanfaron); spălăci, vb. (a spăla prost, de mîntuială; refl., a-și pierde culoarea, a se decolora), cu suf. expresiv -ci (după Pușcariu, Dacor., III, 678, de la un lat. *experlavicāre); spălăcitură, s. f. (obiect decolorat; lături); spălăcioasă, s. f. (plantă, Senecio vernalis), transpunere a it. spellicciosa (Candrea), sau a numelui științific.

SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

SPĂLÁ vb. 1. (reg., mai ales în Transilv.) a (se) la. (S-a ~ pe corp.) 2. (reg., mai ales în Transilv.) a la, (reg.) a zoli. (A ~ rufele cu leşie.) 3. a scălda, a uda. (Marea ~ ţărmul.)

SPĂLÁ vb. v. eroda, ispăşi, izbăvi, mântui, parcurge, pedepsi, purifica, răscumpăra, răzbuna, roade, salva, săpa, străbate, traversa.

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spăl, a -á v. tr. (lat. *ex-péllavo, *-pellavare [ex-per-lavo]. – Spăl, spelĭ, spală: să spele. V. laŭ). Curăț cu un lichid: a spăla rufe, a spăla paharu, îmĭ spăl mînile. Fig. Șterg, fac să se uĭte: a spăla pin sînge o ofensă. V. refl. Mă curăț cu apă: cînd ne sculăm din somn, ne spălăm pe mînĭ și pe față. Fig. Nicĭ cu Dunărea nu te veĭ spăla. A-tĭ spăla mînile, a te descărca de răspundere, a fugi de responsabilitate (ca Pilat). Spală-te (saŭ freacă-te) pe cap cu acest lucru saŭ cu acest om, se zice ironic cînd unu cere cu insistență un lucru și, în sfirșit, i-l daĭ ca să scapi de el saŭ cînd îțĭ aduce pe cap un om importun cu care, la urma urmeĭ, tot el trebuĭe să se plictisească.

SPÁLĂ s. v. omoplat, scapulă, spată.