Toate definitiile
SPART1 s. n. 1. Spargere. 2. (Pop.) Sfârșit, încheiere a unei activități. ◊ Expr. A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate. – V. sparge.
SPART2, -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.
SPART adj. 1. ciobit, ciocnit, crăpat, fisurat, plesnit. (Vas de lut uşor ~.) 2. crăpat, despicat, spintecat, tăiat. (Lemne de foc ~.) 3. găurit. (O cratiţă ~.) 4. forţat, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 5. v. jefuit. 6. străpuns. (Front ~.)
SPART adj. v. bătut, biruit, distrus, hârâit, hârâitor, împrăştiat, înfrânt, învins, nimicit, răguşit, risipit, rupt, sfărâmat, sfâşiat, spintecat, uzat, zdrobit.
SPART adj., s. v. cheltuitor, risipitor.
SPART s. 1. v. spargere. 2. v. despicare.
SPART s. v. împrăştiere, încetare, risipire, sfârşit, terminare.
spart s. n.
1) spart, -ă adj. (d. sparg). Mină spartă, om risipitor. A plăti oalele sparte, a despăgubi. S. n. La spartul tîrguluĭ, cînd s’a sfirșit o adunare, o petrecere, o întreprindere: de ce-aĭ venit și tu tocmaĭ la spartu tîrguluĭ ?