Toate definitiile

ŞIRA SPÁTELOR s. v. coloană vertebrală, şira spinării.

SPÁTĂ s. (ANAT.) 1. (la oameni) omoplat, scapulă, (pop.) lopăţica umărului, (prin Transilv.) lopătiţă, (italienism înv.) spală. 2. (la animale) (reg.) arm.

SPÁTĂ s. v. gater, joagăr, paloş, rezemătoare, sabie, spadă, spate, spătar, spetează, spinare.

SPÁTĂ s.f. Bractee care acoperă florile în faza de boboc. [< lat. spatha, cf. fr. spathe].

SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini printre dinții căruia trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umeri largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

spátă (-te), s. f. – 1. Scapulă, omoplat. – 2. Labă la patrupede. – 3. Spătarul scaunului. – 4. Pieptene la războiul de țesut. – 5. Spadă. – 6. Spinare. – 7. Partea din spate, dos, revers. – Var. spate, pl. spete. Mr., megl. spată, istr. spǫte. Lat. spatha (Diez, Gramm., I, 21; Pușcariu 1616; REW 8128), cf. alb. špathë (Philippide, II, 655), it. spada, spadola, sp. espada, espadilla, ca și lat. spatula (REW 8130). Pentru sensurile 6-7 se folosește numai sing. spate. Der. directă din gr. σπάθη (Diculescu, Elementele, 464) nu pare preferabilă. Sensul 4 apare și în gr. Der. spăcel, s. n.(bluză; vestă; corset), în Trans. și Banat, în loc de *spătcel (Tiktin); spătar, s. m. (fabricant și vînzător de spade); spătar, s. n. (spetează; curea de ham); spătos, adj. (lat în spate, robust); spetează, s. f. (rezemătoare; scîndură de legătură între părți de obiecte; tijă; obligeană, Acorus calamus; stuf, Typha angustifolia; pipirig, Juncus effusus; specie de papură, Gladiolus imbricatus; Arg., îmbrăcăminte), cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477; după Diculescu, Elementele, 465, din gr. σπαδίδιον); speti, vb. (a se deșela; a se dăula; a se obosi, a se istovi muncind); speteală, s. f. (oboseală, osteneală, epuizare). Este dubletul lui spadă, s. f., din it. spada, der. spadasin, s. m., din fr. spadassin; și al lui spatiu (var. spatie), s. m. (treflă, la cărți de joc), din ngr. σπαθί. – Cf. spătar. – Din rom. provine bg. spetează (Capidan, Raporturile, 224).

SPÁTĂ s. f. bractee mare, în formă de sac, care învelește spadicele, în faza de boboc. (< fr. spathe, lat. spatha)

*omoplát n., pl. e (fr. omoplate f., it. omoplate m., d. vgr. omopláte, d. ómos, umăr, și pláte, partea lată a unuĭ lucru plátos, lățime, platýs, lat. V. omo-for, pĭață). Anat. Fie-care din cele doŭă oase late supțirĭ [!] triangulare situate înapoĭa umăruluĭ (pop. spată, maĭ rar lopățică).

spátă¹ (piesă la războiul de țesut, spadă) s. f., g.-d. art. spátei; pl. spáte

spátă² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

SPATA-DRÁCULUI s. v. ferigă.

SPÁTĂ s. (ANAT.) 1. (la oameni) omoplat, scapulă, (pop.) lopăţica umărului, (prin Transilv.) lopătiţă, (italienism înv.) spală. 2. (la animale) (reg.) arm.

SPÁTĂ s. v. gater, joagăr, paloş, rezemătoare, sabie, spadă, spate, spătar, spetează, spinare.

SPÁTĂ s.f. Bractee care acoperă florile în faza de boboc. [< lat. spatha, cf. fr. spathe].

SPÉTE s. pl. v. greabăn.

SPÁTĂ s. f. bractee mare, în formă de sac, care învelește spadicele, în faza de boboc. (< fr. spathe, lat. spatha)

férigă f., pl. ĭ (lat. fĭlix, filicis; it. felce. V. ferece). Un gen de plante criptogame vasculare care cresc pin [!] pădurĭ pin locurĭ umede și umbroase (polypódium și aspídium [filix mas, aculeátum, spinulósum ș. a.]). Cărbuniĭ de pămînt îs formațĭ în mare parte din ferigĭ, care odinioară eraŭ arborĭ giganticĭ. – Se numește și spata draculuĭ. V. năvalnic.

spátă f., pl. spate și spete (lat. spatha, lopățică, spadă lată cu doŭă tăĭușurĭ, d. vgr. spáthe; it. spada, pv. espaza, fr. épée, cat. espasa, sp. pg. espada; alb. špátă, vsl. spata: germ. spate, hîrleț. V. spadă, spatie, spătează, spangă, epolet, spalier spetesc). Omoplat. Spadă (vechĭ). La războĭu de țesut, piesa pin care se trag firele urzeliĭ (E compusă din doŭă bețe paralele unite între ele cu niște bețitoare late și dese ca dințiĭ unuĭ peptene). Pl. Spătar, acea parte a scaunuluĭ de care-țĭ rezemĭ spatele: scaun cu spate. Dos, partea din apoĭ: spatele uneĭ armate. Fig. Sprijin, proptele, protecțiune (adică: aĭ pe ce să te sprijinĭ, o rezemătoare, spate saŭ spătar): a avea spete (nu și spate!). Lat în spate (saŭ în spete), spătos, robust. A nu ști nicĭ ca spatele, a nu bănuĭ măcar, a nu ști nimic despre un fapt. A întoarce cuĭva spatele, 1. a nu-ĭ da atențiune (din întîmplare saŭ de dispreț), 2. a fugi, a părăsi lupta. A lua de spate, a da afară cu forța. A bate pe spate (saŭ pe umăr), a felicita familiar saŭ ironic punînd cuĭva mîna pe umăr. De la, din saŭ pe la spate, din apoĭ, pe din apoĭ: armata fu atacată de la, din saŭ pe la spate. Spata draculuĭ, ferigă. Se zice des și spatele meŭ, ca și brațele meŭ, prin confuziunea f. pl. în e cu m. sing. în e.

!spáta-drácului (plantă) (reg.) s. f. art.