Toate definitiile

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

SPÂRCUÍ vb. v. împrăştia, risipi, sfârteca, sfâşia, spulbera, vântura.

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

SPÂRCUÍ vb. v. împrăştia, risipi, sfârteca, sfâşia, spulbera, vântura.