Toate definitiile

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură.

STRIGĂTÚRĂ s. chiuit, chiuitură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. si Maram.) horă. (~ la joc.)

STRIGĂTÚRĂ s. v. răcnet, strigăt, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret.

strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri