Toate definitiile

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

STRĂLUCÍRE s. 1. v. luminozitate. 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. şi pop.) vedere, (înv. şi reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) liminanţă. 4. v. lustru. 5. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. v. frumuseţe. 8. v. fast. 9. bogăţie, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. v. glorie.

STRĂLUCÍRE s. v. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputaţie.

Strălucire ≠ obscuritate

strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri