Toate definitiile

STUR s. v. ţurţur, zgură.

stur s.m. 1. (înv. și reg.) țurțur de gheață; promoroacă. 2. (înv.) bucată de sare de proastă calitate, aruncată în jurul minei. 3. (reg.) zgură; scrum. 4. (reg.) pojar.

stur (-ri), s. m. – 1. Țurțure, ciucure de gheață, promoroacă. – 2. Funingine. – 3. Stivă de sare de proastă calitate care se aruncă. – 4. (Trans.) Zgură. – Mr. stur „coloană”. Origine îndoielnică. Ar putea fi vorba de lat. stylus (Pușcariu 1664; Candrea), cf. alb. stülj. Cuvînt rar. Cf. tureatcă.

țúrțur (est) și țúrțure (vest) m. (var. din zurzur și zorzon și rudă cu cĭucure, struț 1 țirțiră și țîrîĭ). Vîrf de gheață (stalactită) care se formează la streșinĭ cînd zăpada se topește ziŭa și îngheață noaptea. – Și țorțurĭ (Bz.), țurțurĭ, zdrențe care atîrnă la o haĭnă, șfichĭurĭ la bicĭ. Și struțĭ (Mold.), țurțurĭ. Și stur, m. (Ps. S. 148, 8).

ștur adv. (reg.) încărcat.