Toate definitiile
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țúrțure s. m.] – Et. nec.
ŢÚRŢUR s. 1. (pop.) ţurloi, (reg.) scuţ, (Munt. şi Dobr.) suligă, (prin Dobr.) sulughiţă, (Olt.) ţorţoloş, ţuţuroi, (înv.) stur. (Pe streşini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. şi Transilv.) sloiete. (~ de gheaţă, pe apa.)
ŢÚRŢUR s. v. canaf, ciucure, franj, jgheab.
țúrțur (est) și țúrțure (vest) m. (var. din zurzur și zorzon și rudă cu cĭucure, struț 1 țirțiră și țîrîĭ). Vîrf de gheață (stalactită) care se formează la streșinĭ cînd zăpada se topește ziŭa și îngheață noaptea. – Și țorțurĭ (Bz.), țurțurĭ, zdrențe care atîrnă la o haĭnă, șfichĭurĭ la bicĭ. Și struțĭ (Mold.), țurțurĭ. Și stur, m. (Ps. S. 148, 8).
zúrzur m. (d. zuruĭ, adică „ornament, care zuruĭe”, apoĭ și alt-fel. Var. țurțur și zorzon. V. cĭucure). Buc. Pl. Zorzoane, canafurĭ, cĭucurĭ la harnașament. (Teod. P. P. 149).
túrtur1 s.n. (înv.) tremur, fior, înfiorare.
túrtur2, -ă, adj. (reg.) acricios.
túrtur, -ă adj. (d. turturică ?). Mold. nord. Mere turture, un fel de mere (acrișoare ?).