Toate definitiile

SUFICIÉNȚĂ, suficiențe, s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza.

SUFICIÉNŢĂ s. v. aroganţă, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mân-drie, orgoliu, semeţie, trufie, vanitate.

SUFICIÉNȚĂ s.f. 1. Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Vanitate; îngâmfare ridicolă. [Pron. -ci-en-. / cf. it. sufficienza, fr. suffisance].

SUFICIÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. vanitate; îngâmfare ridicolă. (< it. sufficienza)

suficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. suficiénței