Toate definitiile

SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

SÂNTULÉŢ s. v. sfinţişor, sfântuleţ.

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț.

ŞĂNŢULÉŢ s. şănţişor, (rar) şănţuc, şănţuşor, (înv.) şănţuţ.

șănțișór n., pl. oare, șănțuc n., pl. e, și șănțuléț n., pl. e (d. șanț). Șanț mic.

șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe