Toate definitiile

TIGVĂ DE TÍNĂ s v. pepene.

TÍGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., scr. tikva.

TÍGVĂ s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuţă, tâlv, (reg.) bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânţar, sărăboi, troacă. 2. (BOT.; Lagenaria vulgaris) (reg.) curcubetă. 3. tâlv, (Olt.) troacă. (Ţine apă în ~.) 4. v. craniu.

TÍGVĂ s. v. cap, creastă, creştet, culme, pisc, vârf.

tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă?

tígvă, V. tivdă.

tívdă (Mold.) f., pl. e, tívgă (Munt.), pl. ĭ, și tígvă (Olt.), pl. e (bg. sîrb. tikva, rus. týkva, d. vsl. tyky, tivdă; ung. tök. Un fel de dovleac care are forma uneĭ gărăfĭ și în care, cînd e uscat, țăraniĭ țin sare, lapte ș. a. (lagenaria vulgaris). Vreju acestuĭ dovleac. Craniŭ, hîrcă: o tivdă păgînească (Al.). – În Olt. la munte tigvă, la cîmp tĭugă. În Munt. tĭugă se zice maĭ mult celeĭ cilindrice, care se întrebuințează ca tragă, și care se numește în Olt. tilv. Pe aĭurea și tidvă.

tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve