Toate definitiile
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.
TIMÍD adj. ruşinos, sfiicios, sfios, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâşin, (înv.) sfieţ. (Ce copil ~!)
TIMÍD adj. v. modest.
Timid ≠ dezgheţat
TIMÍD, -Ă adj. Lipsit de îndrăzneală; lipsit de încredere în sine; sfios, rușinos. ♦ (fig.) Delicat, plăpând. [Pl. -izi, -ide. / < fr. timide, cf. lat. timidus].
TIMÍD, -Ă I. adj., s. m. f. (om) lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos. II. adj. (fig.) modest (2). ◊ (adv.) cu timiditate. (< fr. timide, lat. timidus)
*tímid, -ă adj. (lat. timidus, d. timére, a se teme). Sfios. Adv. Cu sfială. – Fals timíd (după fr.).