Toate definitiile

TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (<torquere).

TOÁRTĂ s. v. brăţară, cercel, cârceie, gaură, ureche.

TOÁRTĂ s. 1. coadă, mâner. (Apucă cratiţa de ~.) 2. mănuşă, (reg.) baier. (~ a unui vas.) 3. ure-che, verigă. (~ cercelului.)

toártă f., pl. (vest) e și (est) torțĭ (lat. tõrta, fem. d. tortus, sucit. V. tort 1). Vest. Cercel: de sfîrcurile urechilor îĭ atîrnaŭ doŭă toarte sclipitoare (CL. 1910, 5, 315). Mîner pin [!] care poțĭ băga degetu saŭ mîna: ceașca are o toartă, felegeanu n´are, chĭupu are doŭă. La toartă, la cataramă, cu intensitate: prietenie, dușmănie la toartă.

!toártă s. f., g.-d. art. toártei; pl. toárte

TOÁRTĂ s. 1. coadă, mâner. (Apucă cratiţa de ~.) 2. mănuşă, (reg.) baier. (~ a unui vas.) 3. ure-che, verigă. (~ cercelului.)

TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (<torquere).

TOÁRTĂ s. v. brăţară, cercel, cârceie, gaură, ureche.

toártă f., pl. (vest) e și (est) torțĭ (lat. tõrta, fem. d. tortus, sucit. V. tort 1). Vest. Cercel: de sfîrcurile urechilor îĭ atîrnaŭ doŭă toarte sclipitoare (CL. 1910, 5, 315). Mîner pin [!] care poțĭ băga degetu saŭ mîna: ceașca are o toartă, felegeanu n´are, chĭupu are doŭă. La toartă, la cataramă, cu intensitate: prietenie, dușmănie la toartă.