Toate definitiile

triúnghi (-iuri), s. n. – Trilater. De la unghi, după lat. triangulus, fr. triangle. – Der. triunghiular, adj. (trigonal).

TRIÚNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) ființe sau lucruri ale căror puncte de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (după fr. triangle).

TRIÚNGHI s. 1. (GEOM.) (înv.) triangul. 2. (MUZ.) trianglu.

TRIÚNGHI s.n. 1. Poligon cu trei laturi. 2. Grup de trei sau de mai multe ființe sau lucruri dispuse astfel încât unind punctele în care stau s-ar obține un poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. [Pron. tri-unghi. / < tri- + unghi, după fr. triangle, it. triangolo, lat. triangulum].

TRIÚNGHI s. n. poligon cu trei laturi. ◊ suprafața de această formă, la intersecție de drumuri, pentru dirijarea circulației. (după fr. triangle)

triúnghi s. n., pl. triúnghiuri

*triúnghĭ n., pl. urĭ (tri- și unghĭ după lat. triángulus). Geom. Figură în treĭ colțurĭ: suprafața unuĭ triunghĭ e egală cu baza înmulțită cu jumătatea înălțimiĭ. (V. echilateral, isoscel, scalen, dreptunghĭ). Muz. Un instrument muzical triangular făcut dintr´o vargă de oțel pe care-l loveștĭ c´o vargă tot de oțel.