Toate definitiile

TRĂSURĂ CU ÁBURI s. v. locomotivă, maşină, tren.

TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ◊ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură.

TRĂSÚRĂ s. I. 1. birjă, (reg.) droşcă, (Transilv., Ban. şi Maram.) cocie, (ieşit din uz, prin Munt.) muscal, (înv.) fiacru. (A luat o ~ până la gară.) 2. trăsură închisă = cupeu, (înv. şi pop.) caretă. II. trăsură de unire v. liniuţă de unire.

TRĂSÚRĂ s. v. linie, obraţ, trăsătură.

trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri

trăsúră f., pl. urĭ (d. tras. V. trăsătură). Trăsătură, linie, liniuță. Trăsură [!] de unire, liniuță de unit cuvintele în scris, ca în te-am prins, bot-gros. Vehicul pe arcurĭ, maĭ ales de dus oamenĭ pin [!] orașe. (Trăsurile publice se cheamă și birjĭ): boĭeru a ĭeșit la plimbare cu trăsura (saŭ în trăsură). Pl. Trăsăturĭ, lineamente, liniĭ: trăsurile [!] fețeĭ, a vorbi în trăsurĭ [!] generale. – În Dîmb. tresură. V. răvdan, brișcă, docar.

TRĂSÚRA s. art. v. vizitiul.